Trăim într-o lume secularizată și desacralizată, în care omul își asumă puterea egocentrică de a trăi fără Dumne- zeu. Antropocentrismul biologizant scoate în evidență in- stinctele umane și promovează forța ca virtute de prim or- din. Declarând moarte lui Dumnezeu și anulând noțiunea de păcat, omul trăiește însă însingurarea obsedantă a vieții, derutată de nesiguranță și anarhie. Trăim astfel într-o lume în care nu fără justificare se spune mai mult ca oricând că „existența în lume” este dominată de obsesia „grijii” și a „morții”. Deși știința a făcut progrese uimitoare, pe care omul folosindu-le ar trebui să beneficieze de liniștea pe care o aduce o viață comodă, totuși presiunea nemiloasă a clipei, care se scurge prea repede, îl angajează mereu în acțiune, încât angoasa îi aduce neliniștea apăsătoare a stresului…
Pe de altă parte, cotidianul îl confruntă pe om cu lipsurile materiale însoțite de tot cortegiul lor de boli și suferințe, ținându-l într-un permanent conflict dramatic și de multe ori tragic cu societatea din care face parte, continuându-se aceeași și mereu aceeași „ruptură” nedreaptă dintre oameni: unii „bălăcindu-se” în „abuzul” civilizației, iar altora lipsindu-le chiar minimul trai decent… Pentru unii ca aceștia, „lupta vieții” continuă de multe ori până la epuizare, iar cei ce nu mai pot alerga abandonează capitu lând fatal, fără drept de apel… Dar de cele mai multe ori, în cursa disperată de căutare a remediului, pentru a obține mult așteptatul confort, omul se aruncă în valul tumultu- os al plăcerilor și destrăbălărilor… Alteori își refugiază căutările sufletului în tot felul de ideologii, concepții și practici obscure și oculte, în care se cufundă fără discernământ, fiindcă acestea îi promit mult căutatul leac al zbuciumului său terorizant… Și dacă nu-l găsește într-o parte, îl caută mereu în alta, și rămâne totdeauna nemulțumit cu sine însuși. Iar dacă goliciunea și zădărnicia vieții îi apasă tot mai mult sufletul, caută refugiul în surogate de tot felul, sau în rătăcirea alcoolului, fără a-și mai pune problema dezastrelor morale și sociale ce vor urma…
Iată că, scoțând pe Dumnezeu din sufletul omenesc, ni- meni și nimic nu-l poate înlocui. Sufletul rămâne decompensat, fiindcă toate ideologiile politice și toate concepțiile filosofice, și chiar progresul uluitor al științei, care i-au promis omului fericirea în afara lui Dumnezeu, nu s-au ținut de cuvânt… Sufletul fără Dumnezeu a rămas un înstrăinat căutător al propriei identități, iar viața socială în care trăiește devine de multe ori un labirint în care își încurcă propria existență prin căutări sterile, fără finalitate, jucate la roata norocului și ironizate de zâmbetul desti- nului necruțător…