Foarte mulți cred că, întâietatea care se acordă femeii în societate, ar fi o chestiune care ține numai de bunele maniere. Pentru că, din perspectivă bisericească, întâietatea ar reveni numai bărbatului.
Sf. Scriptură, însă, nu ne arată așa ceva. În dimineața duminicii Învierii, întâietatea la primirea veștii Învierii au avut-o femeile. Adică femeile purtătoare de mir, numite Mironosițe. Ele au fost primele care au aflat, de la „tânărul” îmbrăcat în veșmânt alb, adică de la înger, că Hristos a înviat din morți. Și dacă Dumnezeu a acordat această întâietate femeilor, de ce n-am respecta-o și noi?
Mai mult, îngerul le-a poruncit Mironosițelor: „Duceți-vă de spuneți ucenicilor lui, și lui Petru” (Marcu 16, 7) că Domnul a înviat și va merge în Galileia. Deci le-a poruncit femeilor să vestească chiar Apostolilor. Etimologic vorbind, femeile au fost cele care i-au „evanghelizat” chiar pe Apostoli, pentru că „a evangheliza” înseamnă „a aduce vestea cea bună” a Învierii. Și atunci, nu-i firesc să ne întrebăm: de ce punem femeia credincioasă pe loc secund?
Iată câteva gânduri la care e bine să medităm astăzi. Femeia are întâietatea ei. Ea nu mai trebuie privită ca Eva cea veche. Femeia creștină are ca model pe Eva cea nouă, pe Maica Domnului, care ni L-a adus Mântuitorul în lume. Iar Maica Domnului, între toți sfinții și sfintele Bisericii noastre, este și rămâne întotdeauna, prima.
Poate că unii vor crede că aceste idei țin de mișcarea feministă. Nu. Feminismul nu are nimic cu Biserica. De fapt, este vorba de altceva: Evanghelia nu ne dă voie ca noi, creștinii, să fim misogini. Potrivit Scripturii, trebuie să redescoperim, astăzi, întâietatea femeii în lucrarea generală a mântuirii. Să ne amintim că prima minune săvârșită de Iisus a fost la insistențele unei femei: Mama Lui. De atunci, misiunea creștină, în lume, începe cu mama fiecăruia.
„O, femeie, mare este credința ta!” (Matei 15, 28) a spus Mântuitorul Hristos femeii cananeience, care s-a rugat, cu putere sufletească și cu înțelepciune omenească, pentru vindecarea fiicei ei. Iar Mântuitorul, impresionat de ea, îi împlinește dorința.
Aceleași cuvinte le-ar fi spus Mântuitorul și femeilor mironosițe, fiindcă au dat dovadă de multă credință și de mare curaj (Marcu 16, 1-8). Dar nu numai lor, ci și tuturor femeilor venite din Galileia, în frunte cu Maica Domnului, care au stat încremenite lângă Crucea lui Hristos, până în ultimul moment (Ioan 19, 25). Asta în timp ce Apostolii au fugit de frică…
Femeile n-au vrut să se despartă de Hristos, nici când L-au văzut mort. De aceea, trei dintre ele, Maria Magdalena, Maria mama lui Iacob și Salomeea, au vrut să ungă cu mir Trupul Sfânt așezat în mormânt.
Pentru ele, îngerul a răsturnat piatra de la intrare, ca să vadă locul gol. Piatra nu a fost dislocată pentru Hristos, fiindcă El a înviat și a ieșit din mormânt fără să o miște. A trecut prin ea, așa cum a trecut prin ușile încuiate. Din acest motiv, Pr. Arsenie Boca a pictat Învierea lui Hristos, cu Mântuitorul care trece prin piatra de la intrarea mormântului.
Pentru credința femeilor, îngerii Domnului prăvălesc nu numai piatra de la ușa mormântului, ci și pietrele de la „mormintele” sufletelor noastre, ba chiar pot muta și munții din loc.
Câtă forță duhovnicească în aceste femei, câtă iubire și câtă sfințenie! Și-atunci de unde ideea că femeia are „slăbiciunile” ei, când din Sf. Scriptură vedem că, de multe ori, femeia este mai puternică decât bărbatul? Iar istoria ne dovedește că puterea duhovnicească a femeilor face minuni până astăzi. Să ne gândim numai la câte minuni face, și acum, Maica Domnului, sau Sf. Parascheva, sau Sf. Filofteia, sau atâtea alte sfinte din calendarul ortodox.
Vorbind despre femeie, trebuie să mai amintim un aspect. În mentalitatea unora, femeia în perioada lunară, ar fi „spurcată”. Potrivit lor, femeia ar trebui oprită, în aceste zile, a intra în biserică, a se închina la icoane, a bea aghiasmă sau a lua anafură. Este aceasta învățătura ortodoxă? Nicidecum!
În Vechiului Testament găsim, într-adevăr, interdicții legate de femeia aflată în perioada lunară, justificate pentru vremea aceea, când regulile de igienă erau precare. Tot acolo găsim împărțirea animalelor, în curate și necurate, tot din motive de igienă, și multe alte prescripții depășite (cartea Levitic).
În Noul Testament, însă, Apostolii au fost puși în situația de a decide: prescripțiile vechi evreiești, mai trebuie păstrate de creștini, sau nu?
Răspunsul l-a primit Sf. Ap. Petru, într-o vedenie, prin care a fost îndemnat să mănânce din alimente considerate „necurate” de vechii evrei (Fapte 10, 9-15). Atunci, prin revelație dumnezeiască, Apostolul a înțeles că toată creația este curată în sine, și că trebuie eliminate prescripțiile din Vechiul Testament, începând cu tăierea-împrejur. Învățătura creștinească este aceea că spurcăciunea vine numai din păcat.
Singura interdicție a femeii în perioada lunară, este reținerea de la împărtășire. Aceasta din motive logice, valabile și pentru bărbat: când te împărtășești cu Sângele lui Hristos, trebuie să te ferești să pierzi sânge.
Din nefericire, unii creștini fundamentaliști apără încă prescripțiile vechi. Dar acest fapt este un mare non-sens. Pentru că ele, de fapt, L-ar scoate vinovat pe Dumnezeu, Care ar fi creat lumea și femeia, cu multe aspecte „necurate”. Aberant! Sf. Atanasie cel Mare, în canonul 1 pe care l-a dat, spunea așa: „Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic şi necurat”.
Doar păcatul aduce necurăție. Iar unul dintre marile păcate este și desconsiderarea femeii, misoginismul, care nu are nimic comun cu învățătura adevărată. Și nici cu Maica Domnului, care ne arată la ce înălțime copleșitoare poate fi ridicată femeia.
De aceea trebuie să înțelegem și să oferim întâietatea cuvenită femeii creștine, în acord cu credința noastră ortodoxă, pentru că nu pierdem nimic, ci câștigăm. Maica Domnului ne va iubi și mai mult.
Pr. Conf. univ. Dr. Irimie Marga