6.3 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

Corul Bisericii din Râșnov la Sighișoara

Cântați-i Lui cântare nouă, cântați-i frumos, cu...

Întâietatea femeii

Foarte mulți cred că, întâietatea care se...

Paștile, credința și știința

Din primele secole, creștinii nu s-au înțeles...

Omul rațional al avvei Antonie

Cartea săptămâniiOmul rațional al avvei Antonie

Într-o excelentă carte:” Icoane și emoticoane”, părintele Emanoil Băbuș, un rafinat teolog și psiholog, atrage atenția asupra faptului că trăim într-o “dictatură a vizibilității “ sau “societate lichidă”, în care omul este supus unei viteze exagerate de transformare care nu mai face față înțelegerii cunoștințelor dobândite sub o formă constantă, ceea ce a dus, în timp, la o construcție socială mutidirecțională, labilă și imprevizibilă.

Omul acestei societăți se mulțumește cu relații interpersonale flexibile în locul celor durabile, cu relativizarea valorilor identitare de neam și gen, fără rădăcini,  desincronizați în formule digitale diverse, pare că devenim un număr consumabil printre atâtea altele. (Icoane..p.60).

Părintele Băbuș ne explică în ce mod tehnologia, acest generator de imagine și informație, falsifică privirea spre o nouă fază a reconfigurării imaginii,  închisoarea noastră transparentă devenind centru activ. Astfel, în locul omului natural, religios, narativ, oral, extrovertit sau introvertit apare un om nou,” omul ecranului”, care pierde toate aceste aptitudini în “favoarea” unei interconectivități permanente, ce-i va amputa pe termen lung capacitatea de a avea propriile vederi, o comunicare reală sau, mai grav, o “ cultură a duhului”.

La toată această idolatrie digitală creștinul de azi e chemat să-i răspundă prin smerenie, rugăciune, evitarea expunerii excesive, sobrietate,  până la un adevărat post al postărilor, pentru că spațiul digital a devenit un adevărat cult,un loc subjugat de întâlnirea cu imaginea. Rețelele de socializare și celelalte medii informaționale au dezvoltat un anumit tip de gândire, de interacțiune în cadrul comunităților virtuale în care a decide ceea ce vedem,  în detrimentul a ceea ce ni se dă să vedem, este o problemă de discernământ dispărut în dictatura impusă de puterea irezistibilă a privirilor.

Mi se pare de bun simț una din multele remarci ale părintelui Băbuș:” Dacă condamnăm vizibilul în numele idolatriei sau îl venerăm pentru că este extrem de tentant să privești și mai ales să fii privit, acest lucru ține de puterea de decizie a fiecăruia, dar trebuie să avem o demnitate a acestei expuneri cotidiene și mai ales să nu ajungem să ne supunem docili, fără capacitate de reacție, clopoțelului notificărilor, care ne obligă tiranic să rămânem conectați. Algoritmii rețelelor nu ne mai lasă să respirăm…..Cei care hoinăresc cu ochii prin ecrane de dimineața până seara, chiar și noaptea,comit de multe ori și păcate: lăcomia privirii,iubire de arginți, mândrie, slavă deșartă, mânie, invidie sau lenevie etc, iar comunicarea nonverbală  care nu mai cunoaște limitele transformă adesea în vorbire în deșert. În aceste condiții, chiar și Evanghelia sau icoana, citatele Părinților Bisericii , aruncate în aceste formate vizuale,riscă să devină un pretext pentru amuzament”.(Icoane…,p.97-99).

În fața acestei ofensive tehnologice, stăpânirea de sine prin “off”-ul tehnologic și folosirea “on”-ului duhovnicesc devin un reper pentru cei ce-și doresc să aleagă o viață ancorată în “cultura duhului “, iar primele alegeri ar trebui orientate în limitarea intruziunii dispozitivelor în viața privată,în a consuma non-impulsiv ofertele ,chiar cu o anumită asceză, și, poate, a trăi cumva în afara utilului spre care ne împinge continuu digitalizarea.

Există o nevoie stringentă de eliberare interioară de toate adicțiile, pe care o accesăm prin variate metode mai mult sau mai puțin spirituale,  de la cure de detoxifiere până la tot felul de manuale de dezvoltare personală , încercând să găsim elixirul unei vieți fericite.

Pentru un creștin această formă de eliberare interioară este legată de discernământ sau darul deosebirii gândurilor/duhurilor. Sfântul Antonie cel Mare spunea că dreapta socoteală/discernământul este virtutea cea mai mare pentru că este gândirea dreaptă, după legile logicii și ale bunului simț.

Dacă într-o logică carteziană am avea impresia că acești părinți ai pustiei erau iraționali, simpla lectură a Filocaliei ne scoate în evidență maniera lor de viețuire.  Pentru avva Antonie cel Mare, considerat părintele monahismului egiptean, om rațional este doar cel ce are suflet rațional, care deosebește binele de rău, se ferește de cele rele și vătămătoare sufletului și are toată grija spre cele bune și folositoare sufletului. Omul cu adevărat rațional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor și să-l placă.

Tot avva Antonie ne arată că omul rațional este războit de simțurile trupului său prin patimile sufletului : slava deșartă, bucuria, mânia și frica , pe care le poate birui prin lupta duhovnicească ce are ca suport discernământul.

Poate nu întâmplător marea provocare a tehnologiilor de tot felul are ca remediu în primul rând dreapta socoteală a întrebuințării lor. Totul ține de alegere. De aceea sufletul rațional,spune același avva, nu se sperie de patimile care vin asupra lui pentru că omul care viețuiește în evlavie nu îngăduie păcatului să se furișeze în suflet.

Avva Antonie e conștient că trupul vede prin ochi iar sufletul prin minte, iar mintea nu este suflet ci dar de la Dumnezeu care mântuiește sufletul. Ea călăuzește sufletul și-l sfătuiește la ceea ce-i plăcut lui Dumnezeu: să disprețuiască cele vremelnice, trupești și stricăcioase și să râvnească bunurile cele veșnice,  nestricăcioase și netrupești. Ea învață pe om să umble în trup, dar să înțeleagă prin minte cele cerești,  cele din jurul lui Dumnezeu și toate îndeobște.

Pentru a putea exersa această manieră de viețuire și gândire e nevoie de trezvie,  adică de atenție neîncetată la mișcările sufletului, atenție îndreptată spre interior și , în același timp, detașare radicală de cele exterioare. În definitiv, să ai discernământul necesar de a tria rapid toate impulsurile care vin din afară și a te concentra cu totul pe cele cu adevărat folositoare.

O asemenea practică duce, în timp , la o transparență interioară în care mișcările sufletului devin tot mai limpezi.

Această formă de discernământ a “omului rațional”,  de care vorbea avva Antonie, ne poate face independenți de rețelele de socializare, care au colonizat toate dimensiunile existenței în societate, doar în măsura în care suntem realmente interesați de această schimbare, nu doar la nivel declarativ.

În definitiv:” Dacă cineva nu are liniștirea, nu va ști ce e iubirea de Dumnezeu “, ne spune Sfântul Isaac Sirul

Pr. Cristian Muntean

Check out our other content

Check out other tags:

Most Popular Articles