Din primele secole, creștinii nu s-au înțeles când să serbeze Paștile, de aceea Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic (Niceia, 325) au avut o idee genială. Ei au recurs la stabilirea Paștilor pe calea științei: „Paștile să fie în prima duminică de după luna plină, după echinocțiul de primăvară, fără să coincidă cu Paștile evreilor”.
Astfel, Sf. Părinți au stabilit ca factor de unitate pascală, exactitatea astronomică. Faptulcă în Biblie nu există nicio referire la „echinocțiul de primăvară” sau la „lună plină”demonstrează alegerea exactității științifice, ca raționament unificator, cu scopul depășirii disputelor teologice. Totodată, acest raționament astronomic nu trebuie văzut străin de teologie, ci ca unul fundamentat pe dimensiunea cosmică a restaurării creației prin Hristos.
Ulterior, potrivit acestei hotărâri, un străromân, Sf. Dionisie Exiguul din Dobrogea, în anul 525, a unificat toate calculele pascale, pentru întreaga creștinătate. Această unitate a durat până în 1582, când, după reforma papei Grigorie XIII, creștinătatea iarăși s-a dezbinat, situație rămasă până acum.
Astăzi foarte mulți creștini doresc refacerea unității pascale. Dar împlinirea corectă a hotărârii Sinodului I ecumenic, în duhul autentic al Sf. Părinți, presupune respectarea exactității astronomice, bazată pe cunoașterea științifică. Creșterea zilei, în timp ce noaptea scade, după echinocțiul de primăvară, trebuie să fie una reală, legată efectiv de crugul ceresc, nu de calendare depășite.
Din acest motiv, în anul 1923, la Constantinopol, a avut loc o conferință interortodoxă care a recunoscut necesitatea îndreptării calendarului iulian, dar a lăsat ca transpunerea în practică să o facă fiecare Biserică locală, în parte. Astfel, în anul următor 1924, Biserica Ortodoxă Română a acceptat îndreptarea calendarului, iar în anii 1925 și 1926 românii au serbat Paștile după calendarul nou, împreună cu apusenii.
Dar, în anul 1926, mai ales rușii, care nu au îndreptat calendarul, au cerut revenirea tuturor ortodocșilor la data veche a Paștilor, pentru păstrarea unității panortodoxe. În consecință,Biserica noastră a revenit, în 1927 și 1928, la pascalia veche.
Totuși, în anul 1929, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a constatat că, după calendarul vechi, Paștile cădeau târziu, tocmai la 5 mai 1929, de aceea a hotărât iarăși serbarea Paștilor după pascalia nouă, la 31 martie. Interesant este faptul că situația din anul 1929 coincide cu cea din anul acesta 2024, cu diferența că, acum 95 de ani, românii au serbat Paștile la 31 martie, împreună cu apusenii.
După aceasta, din anul 1930, pentru ca Paștile să fie serbate de toți ortodocșii la aceeași dată, s-a reluat pascalia veche, până acum. Argumentul unității panortodoxe a excedat exactității astronomice.
Totuși, există două Biserici ortodoxe locale care nu serbează Paștile după calendarul vechi, și anume Biserica Ortodoxă a Finlandei și Biserica Ortodoxă Autonomă a Estoniei, careau adoptat calendarul complet îndreptat, pentru a păstra unitatea tuturor creștinilor din țările lor.
Toate aceste situații schimbătoare în stabilirea datei Paștilor, precum și faptul că BOR a serbat de trei ori Paștile după calendarul îndreptat, împreună cu apusenii (1925, 1926, 1929), au arătat că Biserica Ortodoxă nu a văzut în calendar o problemă de dogmă, adică o problemă de credință, inflexibilă, ci una mobilă, de ritual, supusă adaptării.
Doar o mică grupare de credincioși, numiți „stiliști”, s-au opus îndreptării calendarului, considerând calendarul o problemă dogmatică, de neatins, iar pe cei ce au vrut îndreptarea lui, drept „trădători ai Ortodoxiei”. Pr. Cleopa a fost unul dintre cei care a combătut vehement mișcarea schismatică stilistă, demonstrând că toți cei ce vor îndreptarea calendarului sunt ortodocși adevărați! Iar stiliștilor le spunea, cu umor: „Mă, ați auzit vreodată, sfinte calendare roagă-te lui Dumnezeu pentru noi?”.
Tot aceștia au adus ca „argument” al respingerii îndreptării calendarului, faptul că Sf. Lumină se coboară „pe vechi”. Dar Sf. Lumină nu poate fi o problemă de calendar. Sf. Lumină se coboară la invocarea Patriarhului ortodox, nu în funcție de o anumită dată. De aceea ea vine la date diferite, de la an la an. Și chiar mai repede de Duminica Paștilor, adică în Sâmbăta Mare, după vecernie, pe la amiază. Singura condiție este ca Patriarhul ortodox să se roage, singur, în Sf. Mormânt, pentru pogorârea Sf. Lumini. De aceea Sf. Lumină nu poate fi invocată, pro sau contra, în disputa pascală.
Sigur că până la reunificarea datei Paștilor mai este drum lung. Dar, dincolo de toate acestea, important este cum serbăm Învierea lui Hristos și cum primim Sf. Lumină în sufletele noastre. Fiindcă numai cu inimile și mințile limpezite, cu suflet curat, fără polemici inutile, potrivit profeției biblice, putem ajunge „să fim una” (Ioan 17, 21), cu un singur Paște, pentru toți.Pentru că Unul a fost, este și rămâne Hristos.
Pr. Conf. univ. dr. Irimie Marga