Excelența Voastră Domnule Episcop,
Distinse Părinte Protopop,
Onorată Familie a Profesorului Dr. Hermann Pitters,
Cu profundă și nădăjduitoare în Înviere durere am aflat despre trecerea la Domnul Hristos a distinsului Profesor și Decan, Coleg al nostru în cea mai adâncă accepțiune a cuvântului, Dl. Herman Pitters. Personal în ultimii 30 de ani i-am zărit chipul plin de lumină și am admirat inteligența împăciuitoare din toată ființa mea și l-am apreciat ca unul dintre cei mai ampli teologi ai Sibiului interetnic și creștin. Bucuros să-l descopăr traducător din lucrarea a doi mari corifei ai Teologiei Ortodoxe – Părintele Dumitru Stăniloae și Părintele Mircea Păcurariu – și un excelent găzduitor de conferințe și dialoguri pe teme în care, realmente, strălucea. Modest și dispus la prietenie, cu o teologie amplificată de multă rugăciune și cunoașterea în profunzime a Sfintei Scripturi, Domnia Sa a fost, ani bun, model de profesorat și mărturie intelectuală pentru zeci de generații de studenți, mulți ajunși astăzi, la rândul lor profesori.
Astăzi când se alătură galeriei din Ceruri a Teologiei sibiene, din care și Facultatea noastră își revendică onorantă mărturie, sunt convins că se așază în liniștea lucrătoare care i-a marcat ani buni – alături de minunata sa soție, Doamna Helga Pitters – cercetarea și rugăciunea zilnică. Cu inimi cernite de propria noastră pierdere – căci în aceste zile îl așezăm țărânei pe bunul nostru coleg, Decanul Pr. prof. Univ. Dr. Daniel Buda – n-am putut să nu consemnăm în rugăciunea noastră și numele și fapta colegială și adâncimea gândirii unui Om de mare cultură dar mai ales a unui Om-Magistru în sufletul multora dintre noi.
Alături de familia distinsului nostru Profesor Hermann Pitters și de familia Bisericii Lutherane locale ne așezăm în rugăciune și noi, cadrele didactice și studenții Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu rugând pe Dumnezeu să-l odihnească în latura celor vii, primind jertfa sa și dragostea sa pentru Evanghelie și Adevăr.
Dumnezeu să-l odihnească! Omagiu deplin prieteniei sale!
Cu deosebit respect,
Pr.Prof.Univ. Dr. Constantin NECULA
Prodecanul Facultății de Teologie „Andrei Șaguna, Sibiu
Sibiu, 28 Decembrie 2023