În data de cinci mai, alături de Sfânta Mare Muceniță Irina și Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, sfinți foarte cunoscuți și cinstiți, este prăznuită și o sfântă mai puțin cunoscută în România, Sfânta Fericită Cuvioasă Ekaterina. A viețuit la Mânăstirea Stravropighială Adormirea Maicii Domnului din Estonia, care a fost întemeiată cu binecuvântarea Sfântului Ioan din Kronstadt pe locul unde Maica Domnului s-a arătat în secolul XVI.
A trecut la Domnul în anul 1968. Sfintele ei moaște sunt așezate întregi, spre cinstire în partea stângă a bisericii mânăstirii. La finele anului 2024, egumena Filareta a dăruit Preafericitului Părinte Daniel și Bisericii Ortodoxe din România, o icoană pictată a sfintei și un fragment din sfintele ei moaște. Prin aceasta vedem așa cum remarca un părinte, că sfinții încearcă să ne apropie între noi.
Vreme de mulți ani, Sfânta Ekaterina a purtat crucea nebuniei pentru Hristos, însă cei care au cunoscut-o și i-au destăinuit suferințele, s-au încredințat de sfințenia vieții ei, văzând cum problemele lor se rezolvau prin rugăciunile acesteia: „La vârsta de treizeci și trei de ani, după ce a intrat în mănăstirea îndepărtată și puțin cunoscută pe atunci Pühtitsa din Estonia, ea a slujit în această sfântă mănăstire până la sfârșitul vieții sale. După ce a dobândit din belșug înțelepciune duhovnicească, perspicacitate și rugăciune cutezătoare, ea a slujit oamenilor cu aceste daruri pline de har și i-a condus pe mulți la credință în anii grei pentru Biserică. Viața ei este greu de descris, deoarece este o viață neobișnuită, neînțeleasă de mintea umană: nebunia întru Domnul este cea mai mare și mai dificilă acțiune, cu lepădarea completă de sine și devotamentul față de voia lui Dumnezeu.”¹
Vom reda mai jos o scurtă biografie a sfintei, alcătuită la Mânăstirea din Estonia cu scopul de a o face cunoscută poporului român.
„Ekaterina Malkov-Panina s-a născut pe 23 mai 1889 în Finlanda, în fortul Sveaborg, în familia inginerului militar Vasili Vasilievici Malkov-Panin, creatorul celor mai mari fortificații din Rusia. În familie erau șase copii. De la o vârstă fragedă, viitoarea sfântă se remarca prin bunătate și receptivitate și avea aspirații duhovnicești – plăcându-i să viziteze sfânta mănăstire care se afla nu departe de moșia lor.
Până în anul 1898, familia a locuit în Helsingfors (Helsinki), apoi tatăl a fost transferat la Petersburg, iar familia s-a mutat la Gatchina. La începutul secolului al XX-lea, ea a studiat la Facultatea de Științe ale Naturii (cursurile Bestujev), după care a lucrat la Societatea de Entomologie în anii 1912-1913. Primul Război Mondial i-a schimbat complet viața, dedicându-se slujirii celorlalți. Ca soră de caritate a detașamentului sanitar mobil al Comunității Sfântul Gheorghe, ea scotea răniții de pe câmpul de luptă. În acei ani, Ekaterina a fost martoră la suferințe grele și durerile oamenilor, ea însăși suferind multe pierderi și necazuri. Și-a pierdut fratele mai mare, care s-a oferit voluntar pe front, fiind decorat cu o armă de aur și Crucea Sfântul Gheorghe pentru soldați. Curând și-a pierdut și sora mai mică, cu care avea o apropiere sufletească. Așa a pregătit-o Dumnezeu pe aleasa Sa pentru a sluji suferinzilor, faptelor de milă și de dragoste – ea nu a fost niciodată indiferentă față de durerea altora.
În toamna anului 1919, aflându-se cu părinții ei în Estonia, s-a stabilit la Narva și a început să lucreze în grădinărit, pregătindu-se astfel pentru viața de mănăstire. La 5 iulie 1922, Ekaterina a fost primită ca novice în Mănăstirea din Pühtitsa, creată pe locul arătării Maicii Domnului și al descoperirii icoanei făcătoare de minuni a Adormirii.
Potrivit amintirilor care s-au păstrat, încă din primele zile ale vieții sale în mănăstire, Ekaterina a început să se comporte uneori cam ciudat și neobișnuit. Curând a fost transferată la schitul Ghetsimani, la treizeci de kilometri de mănăstire. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, schitul a fost distrus și călugărițele s-au întors la mănăstire.
În 1942, Ekaterina a fost trimisă acasă să îngrijească de părinții ei în vârstă, care locuiau în Tallinn. În 1944, și-a îngropat mama și a rămas să locuiască cu tatăl său. În Tallinn, Ekaterina vizita metocul Mănăstirii Pühtitsa și a prezis (cu aproape douăzeci de ani înainte) închiderea acestuia. În 1948 și-a înmormântat tatăl și s-a întors la mănăstire, după care a început să se comporte deschis ca o nebună întru Hristos. Comportându-se astfel, își putea ascunde asceza. Pentru ca postul ei să nu fie vizibil, mânca de frupt în public. „Ce fel de post vrei?!” – zicea ea – „Se apropie Paștele deja!”
Nu a avut niciodată o chilie a ei, asemeni altor monahii. Nu avea nimic personal în afară de o Biblie și alte câteva cărți. Era în permanență trează, căzând într-un somn ușor pentru o scurtă perioadă de timp. Adesea, noaptea mergea în pădure sau la izvor, curăța zăpada din pridvorul catedralei. Nimeni nu a văzut-o vreodată să se culce confortabil, pe un pat, ca toți ceilalți.
Își dăruia sufletul pentru ceilalți. Surorile de la Pühtitsa își amintesc de vremea tristă de la sfârșitul anului 1961 – începutul lui 1962, când amenințarea cu închiderea plana asupra mănăstirii. Clopotele au încetat să mai sune. Maica Ekaterina a luat asupra sa slujirea. Înainte de începerea Postului Mare în 1962, ea s-a izolat, rămânând în post și rugăciune până la Paști. Nu doar vizitatorii mănăstirii, ci nici surorile nu o vedeau. Și năpasta a trecut.
Chiar și în timpul vieții, stareța era venerată de poporul ortodox – oameni veneau din toată Rusia să o vadă pe maica Ekaterina de la Pühtitsa.
La 5 aprilie 1966, Arhiepiscopul Alexie al Tallinnului și Estoniei (viitorul patriarh) în privat, în odăile stareței mănăstirii, a tuns-o ca rasoforă pe Ekaterina, lăsându-i numele de botez. În ultimii ani ai vieții, stareța a slăbit, dar primea oamenii dacă vedea că este nevoie de acest lucru și și-a dus până la capăt viețuirea de stareță, slujindu-și semenii.
La 5 mai 1968, la sărbătoarea Femeilor Mironosițe, maica Ekaterina a plecat în pace către Domnul. Mulți și astăzi își amintesc de ea ca de o mare ascetă, îndrumătoare duhovnicească și vindecătoare.
Există multe dovezi convingătoare ale sfințeniei stareței și ale abundentelor daruri ale harului, care s-au manifestat în timpul vieții ei și după moarte prin miracole evidente, inclusiv vindecări, dintre care unele sunt confirmate de documente medicale.
Fiind o eroină a duhului, Fericita Ekaterina și-a dedicat întreaga existență slujirii lui Dumnezeu, iar astăzi ne încurajează să ducem o viață duhovnicească, rămânând un far al credinței care ne arată calea spre mântuire”².
Traducerea în limba română a cărții despre istoria Mânăstirii Adormirea Maicii Domnului și viața Sfintei Fericite Cuvioase Ekaterina de la Pühtitsa ar fi de bun augur și ar putea aduce un mare câștig duhovnicesc.
- ПЮХТИЦКАЯ ОБИТЕЛЬ И ЕЕ БЛАЖЕННАЯ СТАРИЦА МОНАХИНЯ ЕКАТЕРИНА. Жизнеописание Воспоминания современников Записки инокини Игнатии, Пюхтинский Успенский ставропигиальный женский монастырь, 2017, p. 16
- Sfânta Mânăstire Stavropighială Adormirea Maicii Domnului din Pühtitsa, Estonia