Acestei tradiții de a-L lăuda pe Dumnezeu prin cântarea corală i se racordează și comunitatea bisericească din Râșnov destul de timpuriu. Dacă în 1909, corul învățătorilor din loc a cântat, cu o ocazie festivă, Liturghia măestrului G. Dima (eveniment relatat în Gazeta Transilvaniei, nr. 179/20 August 1909), putem admite faptul că pregătirea muzicală a învățătorilor școlii confesionale le permitea susținerea unui cor în marea biserică parohială.
Descriind Râșnovul și împrejurimile lui, intr-un articol scris în anul 1912, cu ocazia unei șederi prelungite, A. D. Xenopol apreciază legătura strânsă dintre locuitorii români și biserica lor ortodoxă:
Ca parte morală, românii țin mult la religia și biserica lor. Am asistat la o liturghie de Duminică în marea biserică românească din Râșnov. Slujba dumnezeiască frumos săvârșită de doi preoți, fără diacon, și cu ajutorul unui cor sătesc condus de învățătorul Bratu Tipeiu, a fost sfârșită prin o predică la care preotul Em. Proca adăogi pe lângă cele bisericești și îndemnuri la păstrarea legii și a limbii ca paveze ale neamului românesc. (A. D. Xenopol, Rîșnovul de lîngă Brașov, în Viața Romînească, An.7, Nr.5-6, 1912, p.196). Iată-l deci pe marele istoric considerând important să descrie calitatea serviciului divin desfășurat aici, inclusiv prezența unui cor sătesc.
Existența corului bisericesc este confirmată și prin concertul caritabil desfășurat în biserică la Boboteaza anului 1916 pentru ajutorarea orfanilor, în timpul Primului Război Mondial: Domnul Învățător Bartolomeu Tipeiu cu mare stăruință a pregătit corul bisericesc pentru această serbare. Publicul s-a grăbit(…)a asculta cântările îngerești ale corului (…) producțiunea a reușit pe deplin (…) Dl Paroh C. Proca mulțumește dlui înv. B.Tipeiu pentru munca și stăruința prestată, dând poporului ocaziunea, și în aceste timpuri grele, de a asculta multe lucruri frumoase. Îl roagă, ca și la alte ocasiuni să arangeze astfel de producțiuni frumoase. Iată deci că în anii primului război mondial exista la Râșnov un cor bisericesc, deci care dădea răspunsurile la Sfânta Liturghie, capabil să pregătească cu succes un program de concert. Articolul, publicat în numerele 20 și 21 ale Gazetei Transilvaniei din Ianuarie 1916, sub numele Pentru Soldații noștri, descrie atenția pe care comunitatea râșnoveană, la îndemnul și prin exemplul preotului Constantin Proca, găsește cu cale să împărtășească cu cei încercați – soldații români care luptau pe front, și orfanii acestora – bucuria sărbătorilor de iarnă. Între participanții la colecta organizată cu acest prilej, sunt menționați nominal și membrii corului bisericii.
Așadar, de peste 100 de ani, sfânta Liturghie duminicală este împodobită, în biserica din Râșnov, cu rugăciunea cântată a unui cor mixt format din membri ai comunității care, cu necesara stăruință (cu atât mai necesară cu cât formația este de amatori), își aduce partea de slujire, către Dumnezeu și către comunitate. Perpetuarea neîntreruptă a acestei tradiții, de a-I cânta frumos lui Dumnezeu, este susținută de un repertoriu divers de cântări bisericești corale. Din acesta nu lipsesc piese din operele monumentale ale lui Gavriil Musicescu sau Gheorghe Cucu, însă firul roșu al cântărilor liturghiei îl reprezintă creația lui Timotei Popovici. Prin lucrările lui, încă sunt prezente melodii ale primei liturghii corale cântate în Ardeal– așa-numita liturghie grecească armonizată de Benedict Randhartinger pe baza melodiilor bisericii grecești din Viena. De asemenea, corul cântă compoziții și armonizări pentru care Timotei Popovici a avut la bază vechile melodii de strană din Transilvania, rămânând astfel în duhul cântării bisericești din această zonă a țării. Colindele și cântecele de stea sunt un alt prilej prin care corul își face simțită în comunitate lucrarea de laudă a lui Dumnezeu prin cântare, în preajma sărbătorilor, fie prin concertul de colinde îndătinat, al cărui început a fost pus acum 107 ani, fie prin participări la diferite reuniuni și concursuri.
A comunica cu Dumnezeu, a-L propovădui și a-i mulțumi, unind oamenii, prin rugăciunea cântată, este un privilegiu de care se bucură corul bisericii, asemeni tuturor cântăreților care împlinesc această slujbă. Cu sprijinul constant al preoților parohi care au slujit altarul și comunitatea râșnoveană, existența corului este împletită organic cu închinarea adusă de membrii acesteia de-a lungul anilor, pe calea mântuirii.
Cântarea în sine este doar partea vizibilă pentru comunitate. În spatele ei stau orele de pregătire, de repetiții, adaptările, corecțiile, întreaga muncă de organizare care implică diferite grade de prezență și lucrare a membrilor corului. De o importanță majoră este sprijinul familiilor noastre, manifestat în diferite moduri, de la simpla acceptare a faptului că o parte din timpul nostru îi este dedicat lui Dumnezeu, prin cor, până la implicarea cot la cot în activități, așa cum se întâmplă în cazul soției dirijorului, soprană în cor. Acestei susțineri a familiilor, deloc neglijabile, care ne face pe toți părtași la cântatul frumos pentru Dumnezeu, îi suntem cu toții recunoscători.
Între semnele văzute ale recunoștinței pentru activitatea corului, un loc deosebit de important îl ocupă actul de cinstire conferit de Înaltpreasfinția Sa, Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, cu ocazia Sfintei Liturghii Arhierești din 19.11.2023. Acest act de cinstire ne onorează și ne încurajează să continuăm cu râvnă susținută activitatea noastră în ogorul Domnului din acest colț binecuvântat de Dumnezeu al Transilvaniei.
Drd. Bogdan Vîlcan